cine sunt?

Sunt micul paparatzzo al iubirilor voastre. Într-un folder al emisferelor-n-aş putea să vă spun în care dintre partiţii exact-am salvate mii de jpeg-uri cu fracţiuni din viaţa voastră de cuplu. Am arhivate clipe de dragoste, secundele fericirii în doi, momente de ură, instantanee de eşec în cuplu, pictoriale cu adultere neverificate. Mi-am dezvoltat chiar şi un sistem infraroşu prin care vă pot fotografia fluturii din stomac. Sunt cel care trece pe stradă şi îşi întoarce privirea după cupluri. Sunt cel care îşi bea cafeaua singur la terasă şi filează fără scrupule perechile de la celelalte mese. Iubirea şi ura, „îndrăgosteala” şi indiferenţa, sclipirea din fundul ochilor şi abisul din priviri, îmbrăţişările şi despărţirile- iată subiectele mele tabloide. Îmi place să vă pozez iubindu-vă. Şi aici voi ataşa prima fotografie din baza mea de date. Ea stă pe scaun, picior peste picior, cu trupul uşor aplecat. Cotul i se sprijin pe genunchi iar bărbia este aşezată în căuşul palmei. El în faţa ei, o fixează cu privirea şi tot uşor adus de spate, îi desenează, cu degetele, forme indescifrabile pe genunchi. Asta e o poză de cuplu, când cuplu are înţelesul său plin, nepervertit: un sistem de două forţe egale de sensuri opuse. Dacă v-aţi simţit vreodată surprinşi într-o astfel de ipostază, cereţi-mi o copie a fotografiei şi ţi-o la loc de cinste în casă. Un instantaneu ca acesta este sinonimul unei icoane a relaţiei. Te invit să răsfoim împreună alte clipe pe care le-am furat amorezilor, fără a le cere drepturi de autor. Ador şi următorul clişeu. Ea stă pe trepte, are genunchii împreunaţi şi picioarele despărţite, îşi freacă palmele de emoţii şi îl priveşte pe el, care stă în picioare. E poza genezei, dinainte a orice, e Big Bangul care anunţă toate bunele şi relele, este supa primorială, energia infinită, praful de stele din care se naşte totul. După ea urmează toate celelalte poze ale galeriei: jocul din Maitrey, al picioarelor sub masă, jocul făţiş, al degetelor ei pe buza paharului şi al degetelor lui răsucind ţigara... şi csam aici ia sfărşit jocul. Pentru un paparazzo de floare albastră ce sunt, e destul de trist să văd cum de aici încolo cuplurile încearcă să se ia în serios, uitănd să se mai joace. Rara reuşeşti să-i mai surprinzi spontani, încep să îşi dea seama în ce au intrat şi se căznesc să îşi intri în rol. Nu îi mai pozezi tu, pozează ei pentru tine. Ştiul să flirteze cu obiectivul, îşi inventează unul altuia priviri, desenează zâmbete, trasează gesturi. Îşi scot iubirea în lume şi şi-o trăiesc de ochii ei. Dragostea se naşte din întâlnirea a două priviri şi când ele ajung să nu se mai întâlnească, ea continuă doar pentru privirile celor din jur. Cunoşti şi tu, cu siguranţă, cuplurile-afiş. Sunt formate din doi actori lamentabili din distribuţia unui fil prost, aflaţi împreună doar pentru că mai există câţiva spectatori pe care cred ei că îi pot minţi prin jocul lor trist. Iau masa în oraş duminica la prânz, conform fişei postului, fiecare vorbeşte cât se poate de mult la telefon, renunţă la el doar când ospătarul le aduce mâncarea, dar şi atunci se uită îm farfurie, nicidecum la partener. Când se ridică de la masă în schimb, el are grijă să-şi treacă protector mâna peste umărul ei şi traversează împreună restaurantul, disimulând deplorabil un sentiment care a murit demult. Asta e fotografia apocalipsei, când materia se trannsformă din nou într-un Nimic Infinit. Eu îi mai spun şi poza tip paşaportpentru că această captură nu e altceva mai mult decât un paşaport către o altă relaţie. Voi continua să fotografiez iubirea. Oricum ar ieşi ea în poză. Clară, în umbră, supraexpusă sau blurată. Iar tu vei şti că iubeşti cu adevărat atunci când nici nu vei simţi că te-a fotografiat cineva.