înghesuială, miros greu, bagaje, trenuri...zeci de dialoguri purtate pe peron. cam așa îmi amintesc eu începutul fiecărei călătorii cu trenul, pe care o făceam în copilărie și culmea, așa e și acum. deși au trecut mai bine de 16 ani de când nu am mai călătorit cu trenul (nu știu dacă să mă mândresc sau să mă rușinez de acest lucru) pot spune că lucrurile nu s-au schimbat foarte mult...de fapt, mai deloc. mă așteptam ca după atâția ani, lucrurile să se fi îmbunătățit măcar puțin,calitativ, dar nu a fost așa...peisajul actual este identic cu cel regăsit în amintirile mele: toalete mizerabile în care nici măcar nu puteai să intri pentru că virușii strigau teren ocupat încă de când puneai mâna pe ușă, compartimente pline la refuz de călători, geamuri ermetizate cu hârtie pentru a nu te trage curentul. chiar și oamenii ... îmi păreau că sunt aceeași. de ce însă nu știu. poate pentru că acum, ca și atunci, preferă să călătorească cu nașul, și nu cu bilet, așa cum ar fi fost normal. astfel că, deși ruta mea era clar stabilită la urcarea în tren (Sibiu-București), am ajuns să mă întreb încotro mă îndrept...aveam senzația că am pornit o altă călătorie ...una în trecut...revedeam aceleași scene... aceași oameni. întregul spectacol s-a încheiat, după vreo șase ore, cum a și început: înghesuială, miros greu, bagaje, trenuri.

P.S.: nu pot să mă abțin să nu le fac urări de desființare rapidă celor de la CeFeRe când mă gândesc ce prețuri aplică la biletele de călătorie...care sunt, evident, invers proporționale condițiilor oferite.