Sunt micul paparatzzo al iubirilor voastre. Într-un folder al emisferelor-n-aş putea să vă spun în care dintre partiţii exact-am salvate mii de jpeg-uri cu fracţiuni din viaţa voastră de cuplu. Am arhivate clipe de dragoste, secundele fericirii în doi, momente de ură, instantanee de eşec în cuplu, pictoriale cu adultere neverificate. Mi-am dezvoltat chiar şi un sistem infraroşu prin care vă pot fotografia fluturii din stomac. Sunt cel care trece pe stradă şi îşi întoarce privirea după cupluri. Sunt cel care îşi bea cafeaua singur la terasă şi filează fără scrupule perechile de la celelalte mese. Iubirea şi ura, „îndrăgosteala” şi indiferenţa, sclipirea din fundul ochilor şi abisul din priviri, îmbrăţişările şi despărţirile- iată subiectele mele tabloide.
Îmi place să vă pozez iubindu-vă. Şi aici voi ataşa prima fotografie din baza mea de date. Ea stă pe scaun, picior peste picior, cu trupul uşor aplecat. Cotul i se sprijin pe genunchi iar bărbia este aşezată în căuşul palmei. El în faţa ei, o fixează cu privirea şi tot uşor adus de spate, îi desenează, cu degetele, forme indescifrabile pe genunchi. Asta e o poză de cuplu, când cuplu are înţelesul său plin, nepervertit: un sistem de două forţe egale de sensuri opuse. Dacă v-aţi simţit vreodată surprinşi într-o astfel de ipostază, cereţi-mi o copie a fotografiei şi ţi-o la loc de cinste în casă. Un instantaneu ca acesta este sinonimul unei icoane a relaţiei.
Te invit să răsfoim împreună alte clipe pe care le-am furat amorezilor, fără a le cere drepturi de autor. Ador şi următorul clişeu. Ea stă pe trepte, are genunchii împreunaţi şi picioarele despărţite, îşi freacă palmele de emoţii şi îl priveşte pe el, care stă în picioare. E poza genezei, dinainte a orice, e Big Bangul care anunţă toate bunele şi relele, este supa primorială, energia infinită, praful de stele din care se naşte totul. După ea urmează toate celelalte poze ale galeriei: jocul din Maitrey, al picioarelor sub masă, jocul făţiş, al degetelor ei pe buza paharului şi al degetelor lui răsucind ţigara... şi csam aici ia sfărşit jocul.
Pentru un paparazzo de floare albastră ce sunt, e destul de trist să văd cum de aici încolo cuplurile încearcă să se ia în serios, uitănd să se mai joace. Rara reuşeşti să-i mai surprinzi spontani, încep să îşi dea seama în ce au intrat şi se căznesc să îşi intri în rol. Nu îi mai pozezi tu, pozează ei pentru tine. Ştiul să flirteze cu obiectivul, îşi inventează unul altuia priviri, desenează zâmbete, trasează gesturi. Îşi scot iubirea în lume şi şi-o trăiesc de ochii ei. Dragostea se naşte din întâlnirea a două priviri şi când ele ajung să nu se mai întâlnească, ea continuă doar pentru privirile celor din jur.
Cunoşti şi tu, cu siguranţă, cuplurile-afiş. Sunt formate din doi actori lamentabili din distribuţia unui fil prost, aflaţi împreună doar pentru că mai există câţiva spectatori pe care cred ei că îi pot minţi prin jocul lor trist. Iau masa în oraş duminica la prânz, conform fişei postului, fiecare vorbeşte cât se poate de mult la telefon, renunţă la el doar când ospătarul le aduce mâncarea, dar şi atunci se uită îm farfurie, nicidecum la partener. Când se ridică de la masă în schimb, el are grijă să-şi treacă protector mâna peste umărul ei şi traversează împreună restaurantul, disimulând deplorabil un sentiment care a murit demult. Asta e fotografia apocalipsei, când materia se trannsformă din nou într-un Nimic Infinit. Eu îi mai spun şi poza tip paşaportpentru că această captură nu e altceva mai mult decât un paşaport către o altă relaţie.
Voi continua să fotografiez iubirea. Oricum ar ieşi ea în poză. Clară, în umbră, supraexpusă sau blurată. Iar tu vei şti că iubeşti cu adevărat atunci când nici nu vei simţi că te-a fotografiat cineva.
29 august 2009
30 iulie 2009
nu îmi plac...
- ipocriţii
- feministele
- misoginii
- frustraţii
- cei care fac anumite lucruri doar din complezenţă
- cei care mint sau preferă să fie minţiţi decât să suporte realitatea
- cei care îşi dovedesc bărbăţia în cel mai muieresc mod posibil: ţipând, jignind, lovind
- cei care ar schimba la mine exact ce altora li se părea fermecător
- cei care dincolo de o faţă frumoasă nu văd nimic
- cei care te văd ca pe un bun personal, imposibil de pierdut. un trofeu câştigat la o partidă de poker
- cei care nu te apreciază atunci când te au lângă ei
- cei care susţin că simt ceva dar demonstrează altceva
- cei pentru care distanţa, diferentele de rasă, naţionalitate, clasă socială sau religie înseamnă incapacitate de comunicare
- cei care nu învaţă din greşelile lor
- cei care sustin că iubesc dar nu ştiu să o spună
- cei care te plac într-un anume fel: pe tocuri, în tenişi, cu părul desfăcut, nefardată,dar niciodată aşa cum eşti
P.S. trebuie să recunosc că îi eram datoare lui zurly cu acest post şi mi-am permis să o copiez pe gina în anumite "neplăceri" pentru că se regăsesc şi în mintea mea...multumesc gina!
29 iulie 2009
uitare
am fost întrebată de multe ori de ce nu am mai scris pe blog. am o scuză întemeiată: am fost cât se poate de ocupată cu uitarea. am uitat. am uitat să scriu, am uitat să citesc, am uitat să trăiesc. am ştiut doar să învăţ. să învăţ că oamenii nu sunt ceea ce par, că prietenii adevăraţi sunt rari sau nu există, să învăţ că ipocrizia e, întotdeauna, în floare. şi culmea, am învăţat că adesea uităm...uităm să fim oameni
30 iunie 2009
a spus cineva ecologişti?
"Iei cativa copaci, ii tai, contruiesti scena, bar,restaurant, case,toalete, dusuri, mini market…, apoi incepi sa cosi kilometrii intregi de material pentru decoratiuni, dupa care iei un bucatar bun si renumit, il asezi in mijlocul altor bucatari mai mici sa invete meserie, aduni cativa DJ (vreo 135) din toate colturile lumii (adica 65 de tari) si dupa ce faci toate astea o sa ai 7 zile de mancare, cazare, muzica si atmosfera de 7 stele naturale. Pana si cei de la Burj al Arab ar fii invidiosi". Aceasta este reteta de succes pe care trebuie sa o pui in practica daca vrei sa ai un festival. Organizatorii festivalului Transylvania-calling promoveaza reteta pe internet, cu mai bine de o luna inainte de a da startul primei editii de festival...18 august, ora 11.11. Pana aici nimic rău. Dar daca citim mai atent aşa-zisul comunicat de presă constatăm faptul, trist de altfel, că, desi se dau a fi o ecologisti, cei de la Transylvania-calling îşi încep reţeta cu un mesaj care, pe adevăraţii ecologişti i-ar enerva la culme: "iei cativa copaci, ii tai...". Dar ce să mai comentez...asteptam sa vesdem cum va fi in festival
Ajutaţi-l pe Danny!
Miercuri, 1 iulie, la ora 16.00, în foaierul Corpului B al Bibliotecii ASTRA, va avea loc un recital pianistic de muzică clasică, susţinut de Danny Alexandru Lungu. Deşi este un copil cu deficienţe de auz, Danny va cânta, la Sibiu, piese de Beethoven, Clementi,Bach, Czerny, Schumann, Mozart şi Schubert, pentru a strânge banii de care, atât el, cât şi prietenii lui din Asociaţia "Ascultă viaţa" au nevoie. La vârsta de un an şi jumătate, micuţul Danny a surzit complet. Abia după 3 ani, auzul copilului a putut fi restabilit de medici, cu ajutorul unui implant cohlear MED-EL. Acum în vârstă de 10 ani, băieţelul din Slatina concertează la Sibiu cu speranţa ca oamenii de bună credinţă să îi ajute. Evenimentul este organizat de Asociaţia persoanelor cu deficienţe de auz "Ascultă Viaţa" şi Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu. Partea introductivă va fi susţinută de Rodica Ştefănescu, profesor al Colegiul NaţionalVocaţional "Nicolae Titulescu", Slatina. Cei care vor să facă donaţii pentru Danny sau pentru membrii Asociaţiei persoanelor cu deficienţe de auz "Ascultă Viaţa" o pot face pe 1 iulie, la sediul Bibliotecii.
29 iunie 2009
Remember Michael Jackson
Vestea morţii lui Michael Jackson a şocat o lume întreagă. Ca dovadă a faptului că megastarul a avut fani în toate colţurile lumii, o familie, din Sibiu, s-a gândit să organizeze un marş "in memoriam Michael Jackson". Iată mai jos mailul pe care l-am primit la redactie pentru mobilizarea fanilor.
"Felicitari Monitorul Sibiu! sunteti extraordinari!Vestea decesului celui mai iubit om din istoria muzicii pop a fost un soc pentru milioane deoameni.In Sibiu stirea cat si manifestatiile privind aceasta veste aufost foarte putine,si probabil in anumite privinte lipsind cudesavarsire .am hotarat impreuna cu prietenul si familia mea saorganizam un mars pe data de 4 iulie 2009 ziua nationala a Americii,unmars "in memoriam MICHAEL JACKSON".Rugamintea mea este daca puteti da pe post aceasta veste pentru a afla cat mai multa lume si pentru a participa cat mai multi fani,persoanecare l-au idolarizat pe cel care ne-a umplut sufletele de muzica,muzicaexceptionala! Va multumesc mult! RAICA TEODORA-SIBIU
PS:Sunteti extraordinari! R.I.P. MICHAEL JACKSON!!!In Sibiu pe data de 4 iulie 2009 ora 11 in fata Salii Transilvania va avea loc marsul auto "IN MEMORIAM MICHAEL JACKSON"! traseul va fi: plecare Sala Transilvania-Bvd-ul Mihai Viteazu-Rahovei-Hipermarket Real Parcare!!! va rog mult dati acest mesaj mai departe celor din lista messenger pentru a putea raspandi stirea si sa-l conducem cu gandul si sufletul pe cel care ne-a fost idol,rege,copilarie sau adolescenta. MICHAEL JACKSON KING OF POP!!!"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
